Doar scrum a mai ramas...

Vantul  sumbru si mistuitor,

Vajaie si bate si vajaie si bate,

Eschivandu-se intr-un murmur tremurator

Menit sa rascoleasca amintiri demult  uitate.

Si copacii plang, salcia se vaita ne-ncetat,

Murmurand si bazaind ca un spirit blestemat ,

Jelind iubirea inaltatoare ce i-a legat odata,

Jelind inima curata ce a-ncetat sa bata.

O raza de soare se strecoara prin frunzisul usor crispat,

                                                       Luminand incet, incet sufletul trist si intunecat.

                                                       Doar o nobila speranta mai ramane acum,

                                                       Ce incolteste in inima demult facuta scrum.